ăștia sunt o rasă care merită studiată îndeaproape, ca și taximetriștii. doar că sunt mai multe femei în branșă decât la covrigari.
în primul rând, aproape toți frizerii care m-au tuns pe mine în viața mea m-au tuns prost. unii au și pretins că e capul meu de vină, sau părul - că am vârtej (era să o plesnească maică-mea pe tipă, asta când eram mai mic), că așa se tunde pierdut, că a luat cât am zis... asta e chestia cea mai dură, nu pot să mă dumiresc de ce întreabă asta: cât îți tai din el?
de unde să știu frate, ia și tu cât trebuie :-??. midori zice că nu un frizer îmi trebe mie, ci un hairstylist. așa o fi; pentru că vreau să mă așez odată pe scaunul ăla de tortură (e aproape ca la dentist) și să nu mă mai întrebe - cum te tund? nu știu cum vreau să mă tunzi. îmi place să am părul puțin mai lung și îl cam las ciufulit, în legea lui. nu poți să scornești ceva să meargă cu brief-ul ăsta?
apoi mă întreabă, după ce mă deposedează de ochelari: atât e bine? nu știu frate, dacă nu văd până acolo! ah, dacă ți-ai face treaba fără întrebări cu păr, dacă am vorbi de mașini, de fotbal, de politică, de filosofie, fie, în timp ce dai cu foarfeca, iar la sfârșit m-aș uita (cu ochelarii pe nas) în oglindă și aș fi mulțumit, aș da și... eee, un milion e totuși mult, hai 500 de mii pe o tunsoare.
așa, mă tund de vreo trei-patru ori pe an și vă urăsc că-mi râcâiți urechile cu sculele voastre de metal, că vă uitați în altă parte când dați din foarfecă și mă ciupiți, că-mi frecați ceafa cu spirtul ăla sau ce-o fi și mă umpleți de pudră. ferice de bodipod, care se tunde 0 sau 1 sistematic. așa eu sunt nevoit să rabd vreo lună până îmi crește părul suficient cât să înceapă să-mi cadă plăcut spre ochi, iar după alte vreo două, când devine prea lățos, să îndur din nou supliciul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu