negative, desigur, și luate cam la nimereală. dacă aveți idei mai bune sau pur și simplu altele, vă rog nu vă sfiiți.
1. există 1 frizer (frizer, nu hairstylist) bun în București și unde tunde el? 2. unde au loc noaptea toate mașinile care sufocă ziua orașul (legat de asta: cât la suta din mașinile unei zile de trafic doar traversează Bucureștiul)? 3. care este probabilitatea ca un șofer să claxoneze în primele 5 minute după ce s-a urcat la volan? 4. câți bani face un cerșetor independent pe zi și câți face unul integrat într-o lojă beggarică? 5. ce cantități de șampon, săpun și pastă de dinți consumă un bucureștean în medie pe an? 6. câți la sută din locuitorii Bucureștiului s-au născut în el? 7. câte persoane cunosc locul secret în care este păstrat planul arhitectural / de urbanism al Bucureștiului? 8. câtă bere și câtă cola se bea într-o zi în București, în comparație cu alte capitale ale lumii? (lista de comparații este în sine una generoasă - câți oameni în librării, cinematografe, teatre, la concerte, expoziții etc. și câte librării, cinematografe etc. pe cap de locuitor) 9. câți călători încap într-un tramvai / autobuz (cifrele gravate pe plăcuțele metalice de către constructor sunt derizorii)? 10. câte portofele și alte obiecte personale dispar zilnic? 11. la cât timp după ce iese dintr-un supermarket sau un butic aruncă în medie un bucreștean ceva pe jos? 12. câți bani fac într-un an de zile taximetriștii stând la semafor?
am zis să scriu ceva despre semnificația Crăciunului. mi-am amintit de o vorbă a lui Săndoiu, care spunea înainte de un Paște că sunt inepți ăi de socot că Hristos învie în fiecare an, ca buruienile. cred că profu' ironiza limbajul uneori cam de lemn al predicatorilor care ajungeau puțin acritic să proclame: ”Hristos învie în fiecare an pentru a ne face mai buni etc.” deci nu e vorba doar despre semnificația Crăciunului, ci a sărbătorilor creștine care celebrează evenimente istorice. sărbătoarea Sfintei Treimi este o sărbătoare mai degrabă dogmatică (curios că nu mă pot gândi acum la un exemplu din aceeași familie), nu istorică, iar pomenirile sfinților au și ele rolul de a celebra o atitudine sau un mod de viață mai curând decât un eveniment istoric. în cazul sfinților, formal lucrurile stau, de cele mai multe ori, într-un fel asemănător decernării unui premiu ”pentru întreaga activitate”. dar care este exact rolul sărbătorilor cu o componentă istorică importantă? Nașterea și Învierea Domnului sunt în primul rând evenimente istorice, iar faptul că Fiul lui Dumnezeu a intrat în istorie cu trup și sânge eu înțeleg că este vital pentru mântuire. aici dimensiunea simbolică este secundară; cele mai importante sunt faptele - în acel an, la acea oră, Maica Domnului a născut pe Hristos! se naște Hristos mereu, în fiecare an, pentru noi? sigur nu - de aia vorbim de anul 0 și am început o cronologie de la el. pe de altă parte, e un sâmbure de dreptate în predicile decorate cu exprimări de tipul ”Hristos se naște în fiecare an pentru noi”. sărbătoarea Nașterii Domnului nu este totuși o simplă comemorare - aveți grijă să nu uitați cum a fost! adică este și asta, o amintire a faptelor, dar asta vine abia în al nu știu câtelea rând, pentru că nu e mare lucru să-ți amintești evenimentele luate la rând. e o poveste de o simplitate dezarmantă - magii care au urmat steaua, recensământul, lipsa locurilor de cazare... dar cred că faci o treabă în sensul înțelegerii sărbătorii dacă îți iei un răgaz să te gândești că Nașterea a fost un eveniment cu consecințe la fel de vii azi ca acum aproape 2000 de ani, la începuturile creștinismului. am primit viză în alb pentru Rai; asta s-a întâmplat în anul 0. pentru mine în 2008 trebuie să fie ca și cum aș fi primit-o ieri, asta încearcă tata părintele să-mi transmită la predică. dacă Nașterea Domnului e începutul mântuirii noastre, la fel de vitală pentru fiecare din noi luat în parte, nu doar pe 25 decembrie, ci și în fiecare minut e la fel de actuală. e ștampila de pe viză, valabilă la orice oră. la fel celelalte evenimente conexe - Botezul, Răstignirea, Învierea, Înălțarea, Cincizecimea... iar în interpretarea asta sărbătorile sunt mari prilejuri de cădea pe gânduri și a ne întreba, fiecare, precum Șacalu: ia să vedem - eu pentru ce mă zbat? scuzați stângăcia teologică; dacă nu-s de specialitate...
când te duci la vulcanizare să-ți umfle și ție roțile puțin obosite, există o tradiție bucureșteană. ea decurge cam așa: cât mă costă? ei, nimic, cât credeți și dumneavoastră... și-i dai de-o țigară, 2-3 lei, poate oricum mai mult decât face. dar e așa un fel de ritual, te-aștepți să meargă lucrurile în felul ăsta. eu aș fi foarte dezamăgit dacă mi-ar cere bani la vulcanizare pentru umflatul roților. și mica cugetare
ultravizionată și ultracunoscută, această scenă este nemuritoare. m-am tot gândit zilele astea dacă să o pun sau nu pe blog, că oricum o știe mai toată lumea. dar ea ”se merită” la modul absolut. avem aici un personaj (dacă nu cumva două) căruia trebuie să-i fim pe veci recunoscători. este un exemplu perfect de adaptare. sunt oameni, nu naivi ca noi, care au învățat că peste două secunde este absolut indiferent ce-ai făcut sau ai spus acum două secunde. atenție - îi puteți recunoaște de copii. sunt aceiași cu ofticoșii care decretează pe maidan, la fotbal: n-a fost gol, pentru că e mingea mea!
1 Decembrie. frig. ceață. bucureșteni destul de mulți la defilare. atmosferă bucolică, mulți copii purtați în brațe. prezentare cam prăfuită de la microfonul tribunei oficiale, a ”acestei zile cu semnificații profunde”, a ”trecutului glorios de luptă” și a ”năzuințelor tuturor românilor” - nu știu dacă exact expresiile astea dar cam la acest nivel. paradă și muzică militară frumoase, cu jandarmii călare pe post de vedete. și un ministru de interne plictisit care, pe când primul ministru îi explica unui invitat despre oareșcare tehnică achiziționată din Elveția, numind în cunoștință de cauză brandurile respectivelor mașini, a conchis grăbit, ridicând din umeri: ”avem de toate :-??”.
