februarie 01, 2008

s-a contramandat + poveste


am găsit pretext să contramandez ducerea pînă la capăt a săptămînii din viaţa lui michaillos michaillosovici.... săptămîna e tăiată în două de trecerea în noua lună. drept pentru care, datorită structurii blogului, n-aş putea obţine o coloană de titluri care să conţină şi luni şi duminică. doamnelor şi domnilor, din cauza unor deficienţe de ordin tehnic... ne cerem scuze, promitem să nu se mai repete.
dar îmi spăl acest păcat. spun acum în faptul nopţii una dintre cele mai frumoase poveşti pe care le ştiu. mi s-a întîmplat chiar mie. sau mi s-a arătat. e povestea unei întrebări, pe care a ajuns să şi-o pună regretatul meu prieten Şacalu'.
Şacalu' adică Viorel, de la Suceava. regretat pentru că, pe la 24 de ani sau aşa, sătul de munca nerăsplătită de acasă, s-a decis să-şi încerce norocul în Italia. a ajuns la Napoli, dacă nu mă-nşel. ne spunea înainte de a pleca că nu concepe să se întoarcă fără un Mercedes. era visul lui de copil crescut la ţară. l-au omorît nişte albanezi pe stradă, cu zeci de lovituri de cuţit. pentru o privire mîndră şi o înjurătură mormăită în romîneşte. rîdeau de el pe cînd căra nişte mobilă, cred.
ei bine, povestea.
într-o seară de vară, Şacalu' şi Danic m-au condus pînă acasă la mătuşă-mea, unde dormeam. aşa, să mai stăm de vorbă. era sîmbătă noaptea, ei se întorceau la discotecă. eu nu mai serveam, dezgustat de aglomeraţie, fum, zgomot şi maniere. Şacalu', nedumerit, tot insista să mai rămîn, de dragul sticlelor de bere. eu i-am explicat motivele nepaticipării mele la viaţa de noapte a satului romînesc. atunci Şacalu' a stat puţin pe gînduri, şi-a frecat braţele cu palmele, că i se făcuse frig în tricou, şi a zis, cu accentul lui dulce-moldovenesc:
- bey, dacă stau să mă gîndesc, cam ai dreptate tu, într-un fel aşa... adică şi astă seară mă uitam... era una: se zbînţuia, făcea ca toate cele, sărea, trăgea de ea, dădea din cap... am vrut să mă duc şi s-o întreb: tu fitiţî tu... ci-i cu tini tu!! tu pentru ci ti zbaţi?

Un comentariu:

Anonim spunea...

flashback: si fasi ei?