cînd nu ai despre ce să scrii dar trebuie, poţi folosi uneori stratagema asta: baţi cîmpii despre cum şi în ce fel nu ai tu ce să scrii. în felul ăsta poţi să încropeşti un articol.
cum aici suntem cu toţii oameni serioşi şi natura lucrurilor nu ne obliga la productivitate literara la hectar, eu unul n-am mai scris că n-am mai prea ştiut ce. sau am fost prea ocupat cu altele. dar acum am găsit ceva de spus... eh, şi-acum trebuie să vin cu ceva; idea e bună - încep ca şi cum n-aş avea ce scrie, răstorn masa şi zic: ee, nu e cazul meu, eu am de spus asta, iar în punctul ăsta trebuia să tastez: dar acum am găsit ceva de spus - e vorba despre... fluturi. numai că nu mă gîndisem să spun ceva de fluturi.
dar că tot veni vorba, ceva despre fluturi, foarte printre altele :P, în Colecţionarul lui John Fowles. cartea asta te pune în faţă cu un gînd înspăimîntător, sau cel puţin eu aşa citesc, dar şi bun. el, gîndul. depinde cum îl iei. gîndul e că toţi s-ar putea să fim un pic nebuni sau maniaci, iar acţiunile pe care le facem - rodul unor proiecţii şi interpretări aberante ale realităţii. o formă mai crudă a lui ar fi cam aşa: cum poţi să ştii că nu eşti capabil de crimă? sau că gesturile tale pe care tu le consideri nevinovate şi îndreptăţite nu sunt în ochii altora dovezi că ai luat-o razna sau cel puţin că e sub demnitatea lor să stea de vorbă cu tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu