culmea

de data asta o să şi explic, deşi mi-ar plăcea ca întîmplarea să vorbească de la sine. dar a rămas în memoria colectivă a familiei mele doar sub aspectul ei amuzant, ca bună de plasat într-o conversaţie. acum abia i-am dibuit sensul adînc filosofic :P. ar fi tare să mai trîntesc cîteva paragrafe pline de sevă şi pînă la urmă să n-o povestesc...
ba nu. iat-o! e tot cu un sucevean, se pare că sv-ii au un talent nativ pentru replici criminale. intriga e aşa. un şef de fabrică sau pe-acolo îl trimite pe un subaltern să aducă din biroul lui nuş ce chestie cu care voia el să se mîndrească. îi pune omului în braţe o legătură de chei şi i-o indică pe cea corectă. acum desfăşurarea acţiunii. omul se duce (şi se pare că era destul de departe biroul, că a durat ceva pînă s-a întors). iar cînd s-a întors, a raportat: nu se potriveşte cheia. hai măi dă-o-n... nu le-ai încercat şi tu pe mai multe? ba da, dar nu mergeau. aiurea, vino-ncoace! uite asta e, de data asta sigur (au ei o vorbă: sută-n mie!;)). pleacă, mai trece ceva, vine-napoi. nu merge. hai mă dă-o-ncolo de treabă. uite ia cheile astea ale mele (îi dă alt mănunchi, probabil cu chei mai valoroase). uite asta e. pleacă. vine. nu merge!
mă tu eşti culmea!
nu sunt culmea, sunt Dorin, dar ce să fac dacă nu se potrivesc?!
domle, adică, nu sunt eu inimaginabil de prost, eu sunt Dorin, cel pe care-l ştii, care îţi raportează în fiecare dimineaţă despre cine ştie ce treburi, în care ai încredere. problema e în altă parte.
ca să zic aşa, mare dreptate avea omul. nu era culmea, era Dorin. replica asta e bună în gura oricui. nu exista culmea, există Dorin şi mai există aşteptări de la Dorin. culmea, extraordinarul, fabulosul sau sub-orice-critica sunt noţiuni relative la un cadru de aşteptări.