cît trăieşte un filosof?

mai tehnic, se poate sări...
mai zic eu că filosofii desenează hărţi, sau spun poveşti. sau cel puţin că aşa înţeleg eu ce fac ei, indiferent de cred ei că fac. mai ales dacă ei cred că urmăresc stabilirea adevărului şi chiar obţin rezultate.
înţeleg desenatul de hărţi sau spusul de poveşti ca pe un fel de întreprindere dialectică. omenii pot avea diverse temeiuri pentru acţiunile lor, sau pot acţiona cu totul neîntemeiat. filosofii desenează ţesături de întemeieri posibile. ei lasă în urmă fotografii ale vieţilor posibile la un anumit moment de timp. tehnica e foarte austeră, focalizarea foarte sharp. scriitorii şi alţi artişti lasă fotografii mai puţin orientate să surprindă cauze sau temeiuri. ei recrează o atmosferă. filosofii s-ar zice că vor să-ţi dea să vezi, artiştii să guşti.
ce mă întreb, în legătură cu întreprinderea asta dialectică, în care examinezi cu un ochi rece şi neimplicat, e cîtă viaţă are în ea. dacă înţeleg aşa filosofia, cîtă viaţă îi rămîne filosofului? întrebarea asta e urgentă pentru că simt că nu se poate trăi fericit de la distanţă, cum ar veni, privind cu un ochi detaşat fiecare eveniment al vieţii tale şi zicîndu-ţi: acum această persoană va începe să facă parte din povestea mea, sau: aş putea alege între aceste 3 atitudini în această privinţă, hai să vedem care e mai coerentă cu restul poveştii mele de viaţă.
ori filosoful e o funcţie, un rol social pe care unii aleg să-l joace luîndu-l ca pe un al doilea serviciu, şi nu are mare legătură cu vieţile indivizilor respectivi; ori, dacă îţi trăieşti filosofia şi filosofia e examinare critică a presupoziţiilor, ai o viaţă sfîşiată. SAU găseşti o modalitate să trăieşti filosofia spunînd poveştile raţiunii din interiorul unei poveşti concrete. singura reală. a ta.