re-warming up

dragul meu blog,
să-mi trag palme (îşi loveşte obrajii să se dezmeticească)... a trecut o groază de cînd n-am mai lipit ceva pe fruntea ta senină întinsă către lume. s-au petrecut multe lucruri, şi nu doar din cele despre care n-aş putea vorbi în public (hmm, hmm îşi drege vocea răguşită de somn)... eu sunt bine, sănătos, fericit (pe moment, se animă, o luminiţă îi joacă în ochi)... şi promit că curînd-curînd vei auzi mai mult de la mine. m-am tot gîndit la o serie de lucruri, am avut şi o revelaţie (face gestul caracteristic picării fisei)... hehe, avem şi summit şi lumea se agită pe tema asta... dar mai ales avem cogito, al IV-lea, avem posterele alea beton pe care le-am lucrat cu ion şi situl meseriaş pentru care s-a pus pe treabă bodipod... deci, avem, stai aşa că-ţi povestesc imediat (rotindu-şi gîtul şi jucînd de pe un picior pe altul)...
te pup

mă uitam aşa la copaci

acum vreo săptămînă eram la o spălătorie cu Linda. pe cînd ea se răsfăţa sub jetul purificator, eu mă fîţîiam pe-acolo. ştiţi cum e la spălătorie. şoferii care aşteaptă să iasă maşinile de sub dush se plimbă de colo-colo şi se prefac că se gîndesc, că sunt preocupaţi. dacă sunt mai tineri, îşi iau o poză cool, gen "da... aia galbenă de-acolo cu spoiler pe spate şi jante cromate e a mea... arată-mi cheia de la maşină ca să-ţi spun cine eşti!"
de fapt, la aşteptatul la spălătorie cred că a devenit momentul filosofic de fiecare săptămînă pentru bucureşteni. mă rog, Linda le mai nimereşte şi lunar, de leneş ce sunt eu. fapt e că la spălătorie stai şi te gîndeşti la lume, la moarte etc.
eeh, cum spuneam, uitîndu-mă în zarea blocurilor gri, la o maşină pe care o ştergeau băieţii, la pomii înfloriţi etc., mi-am dat seama că în copilărie toate obiectele erau mult mai prezente decît acum. am formulat teza asta filosofică de mare valoare: în copilărie ne preocupă mai mult obiectele, şi persoanele; pe măsură ce creştem, accentul se mută pe relaţii între persoane şi evenimente. de asta mă bucur acum mai puţin de oameni. de asta sunt agitat, pe grabă, stresat, imbecil. pentru că am dezvoltat odată cu maturizarea un cult al evenimentelor şi al relaţiilor. toată ziua mă preocupă cum vor decurge nu ştiu ce cursuri de acţiune şi ce consecinţe vor avea, structuri de comportament, negocieri etc.
mai miroase frate şi tu o floare!
cum stăteam şi mă holbam la lume, am simţit cum îmi intră lucrurile în ochi şi am avut sentimentul acut că ipoteza cu poveştile în care trăim (trebuie să fie pe undeva un articol despre ele...) se aplică mai degrabă vieţii noastre relaţionale, sau cum i-oi zice. şi viaţa asta ne acaparează pe măsură ce ne maturizăm. dar lumea pe care o înveţi în copilărie dă literele pentru poveste. şi am crezut pentru nişte secunde că înţeleg bine de ce spune Hristos: de nu veţi fi ca pruncii nu veţi intra în împărăţia cerurilor.
ha ha, pe istockphoto poza asta se cheama surrealtree...

cînd n-ai bani

bodipod îmi povestea mai deunăzi despre un coleg de-al lui din liceu care nu înţelegea cum e să cauţi, cînd n-ai, bani uitaţi prin buzunarele hainelor. în mintea lui nu putea să încapă ideea asta, că îţi uiţi banii în buzunare. ştia socoteala ultimului leu...
azi dimineaţă am ieşit să cumpăr un alta de la doamna Margareta, patroana unui mic magazin de peste drum. la doamna Margareta e ok pentru că o ştiu de mic (am fost în generală cu nepoată-sa) şi pot să o întreb pe şleau: doamnă, m-a trimis mama să iau făină, care e cea mai bună?.
eh, în dimineaţa asta, cînd am intrat în magazin, un cetăţean, om al muncii, într-un pulovăr gri muncitoresc, se holba la secţiunea cosmetice, răspîndită pe sus pe rafturi, pe unde mai avusese şi femeia loc pentru ele. într-un sfîrşit, şi-a luat inima în dinţi şi a întrebat cît costă un set Nivea (el a pronunţat cu accent pe i şi cu ea în diftong). 200 şi ceva de mii, i-a răspuns doamna Margareta. atunci personajul a executat un dans ciudat cu umerii, cu muşchii faciali, în final cu tot corpul, de parcă l-ar fi furnicat nişte mîncărimi acute în tălpi. în fine, mi-am făcut cumpărăturile, el s-a tot gîndit, s-a tot sucit. pe cînd ieşeam, l-am auzit: daţi-mi doamnă setul ăla... şi m-am gîndit ce cadou frumos poate să fie o banală cutie cu 3-4 chestii de la Nivea pentru unele neveste.
Mulţi ani tuturor doamnelor!;)

dilema lu Săndel

Săndel este un individ raţional. indiferent ce va să zică asta, el aşa crede despre sine...
cu toate acestea, ca orice om, are şi el momentele lui de rătăcire. cînd era mai mic s-a rătăcit în drum spre casă, prin pădure, venind de la bunici. l-au găsit după două săptămîni în Constanţa. privea în zare vapoarele şi-şi dorea să se facă marinar. se ştie că următorul grad e: preşedinte.
mai mare, s-a rătăcit la minte şi căzut în patima beţiei. dar raţiunea a biruit. nevasta, soacra, doctorul, prietenii - toţi oameni de nădejde, au făcut un consiliu şi au pus-o de un brainstorming în privinţa celui mai nimerit argument pe care ar trebui să i-l servească lui Săndel ca să se lase de băut. argumentul sănătăţii nu avea sorţi de izbîndă - oricît ar fi dat pe gît, Săndel ieşea imaculat la analize. ficatul rezista eroic. la muncă îşi făcea treaba într-o oră şi le dormea pe restul, dar treaba se făcea... cea care suferea ea familia, că de, e neplăcut să-ţi vezi soţul sau ginerele tot timpul beat. dar cu toţii eau conştienţi că mariajul rezista numai din interes. singurul punct slab al lui Săndel: e băiat chivernisit, nu-i place să risipească banii. atunci binevoitorii i-au arătat ce gaură îşi dă singur în buget cheltuind pe băutură.
în faţa argumentului financiar, Săndel a capitulat. raţiunea triumfătoare l-a mînat apoi să caute soluţii pentru menţinerea umidităţii în organism. judecînd la rece şi dorind să-şi păstreze sănătatea de fier, Săndel a dat-o pe sucuri naturale. după 3 ani de beţie neîntreruptă, setea era mare. portocalele siciliene dulci-acrişoare îşi făceau treaba la foc automat. pînă cînd, tot timpul cu gîndul că raţiunea trebuie să triumfe, Săndel a refăcut calculele şi a constatat că sucurile naturale sunt mai scumpe decît vodka.
ergo bibamus!