la poştă

şi am mai văzut un personaj azi. speram să ajung să scriu pînă la sfîrşitul zilei despre el (ea de fapt), că pe urmă uit.
poşta asta e undeva pe calea ferentari, mereu uit cum se cheamă staţia. e un magazin albinuţa acolo, parcă aşa. ei bine, intru. în dreapta şade pe un scăunel un bătrînel în uniformă din aia vişinie, plictisit şi obosit. sunt cozi cam la toate ghişeele. la poşta asta nu ştiu niciodată unde trebuie să mă duc să ridic o recomandată... de fapt, la nici o poştă nu ştiu, dar la altele se mai poate să întrebi. aici nu. funcţionarele sunt adăpostite după geamurile înalte şi vorbeşti cu ele pe gurile joase prin care strecori buletin sau bani. bine, te aud şi de la distanţă, dacă îţi faci curaj să strigi la ele, dar tre să ai plămîni, pentru că de geam nu te apropii. la poşta asta (ca în multe alte locuri la noi) există o solidă cultură a cozii. cînd stai la coadă păi stai tati! înghesuit, nelăsînd celui din spatele tău nici o şansă să te fraierească cumva şi să ţi-o ia înainte.
doi ţigănuşi se joacă cu o minge uşoară de plastic în timp ce mama lor aşteaptă la un ghişeu să le ridice alocaţia. sunt un băieţel şi o fetiţă, el mai mărişor ca ea. mingea se scurge către paznicul plictisit, care le atrage atenţia în dorul lelii că nu e frumos să se joace înăuntru. ei se apropie timizi, întrebîndu-se dacă îi lasă să o recupereze sau nu. vino mă şi ia-o, zice paznicul către băiat, care se apropie şi o scoate de sub scaun. am imaginea felului în care scoteam mingiile de sub maşini în copilărie.
în fine, voiam să vă zic despre Laila. nu ştiu dacă aşa o cheamă sau nu dar aşa am botezat-o eu. pentru că este un personaj. mi-a atras atenţia de cum am intrat - cineva vorbea tare la telefon. era ea, o femeie scundă şi grasă, cam peste 40, brunetă, cu bermude negre, pantofi de sport ieftini negri şi lucioşi, tricou colorat şi bluză de trening albă. ascult fascinat replicile ei la telefon: da ma Adi, vreau să plec iar, ţi-am zis... am vorbit cu unu Oanci, să merg cu el în Spania. cică a fost prin Tenerife, p-colo, p-colo, se descurcă. da nu-l ştiu bine, mă-nţelegi, adică nu că mi-ar fi frică de el sau ceva, da nu-l cunosc: mă tirează îl tirez, mă-nţelegi! şi nu vreau să iasă urît. dacă nu, mă duc în Cehia. tu ce-ai auzit de Cehia, merge treaba? adică Oanci ăsta mi-a zis să iau 500 de euro la mine. păi zic unde mergem bă în Zair de-mi trebe 500 de euro? în Los Angeles, unde mergem? mă-nţelegi? deci dacă zici că merge bine în Cehia, mă mai gîndesc, io ştii că îmi place să fiu lejeră, nu-mi place să merg în brigadă... da mă Adi, singură dacă e, că tot vine Paştile şi lumea se-ntoarce p-acasă, ştii ?! de cine zici, de Oteşeanu? hai mă, şi ăsta zici că e băiat bun? nu l-ai deochiat cu scuipat pe la nas?! păi ăsta şi cu mă-sa dacă se duce o tirează p-aia... bine, hai merci mult că m-ai sunat. io sunt la poştă aicea aştept că-mi trimete nişte bani, vreo 500. oricum asta e, mă duc în Cehia dacă nu mă-nţeleg cu Oanci ăsta. păi zic: 500 de euro frate, ce fac, mă duc în Spania cu bani d-acasă?!
fetiţa de mai devreme cu mingea prinde un şut mai sănătos şi plezneşte un coş de gunoi. în acelaşi timp se-ntîmplă două lucruri: paznicul îi reproşează maică-sii că nu îi potoleşte, de pe scăunelul lui, iar mama se-ntoarce şi îi cîrpeşte fetei o palmă peste ochi de răsună poşta. fetiţa se lipeşte cu obrazul de coapsa ei şi începe să plîngă speriată. unu din spatele meu comentează vesel întîmplarea: bun, acuma avem şi muzică!
bineînţeles că nu m-am aşezat la ghişeul la care trebuia. la ghişeul nr. 3 se ridică recomandatele.