fetița cu ceaiul de fructe

sunt cu midori în ceainăria Vasiliada. ceai bun, nu se fumează, atmosferă prietenoasă. păcat de canapelele de lemn, puțin confortabile.
după ce comandăm și începem să ne facem de lucru fiecare cu câte ceva de citit, apare o familie. el, tuns cam demodat, cu ghete ieftine, din alea de imitație de piele roșcăție, demodate și ele. cu căptușeală de blană sintetică (se vede când se așează și i se ridică blugii). ea destul de ștearsă, genul de femeie care nu prea are vreme să se bucure de feminitatea ei din cauza problemelor de zi cu zi. brunetă, cu părul lung, nemachiată.
și o fetiță. blondă, năzdrăvană, cam pe la 5-6 anișori. i se explică cum că, dacă sună din clopoțel, vine o doamnă și îi servește. probabil faza i se pare desprinsă din povești. ascultă cu ochii mari.
sună și li se ia comanda. nu prea le au cu ceaiurile, cer să li se recomande ceva cu fructe, mai dulce, să-i placă și celei mici. tipa le recomandă un ceai denuștiucare, cu miere. ei zic ok. și - băi, m-a apucat o duioșie și o milă - cer trei cești! ceainicul ăla abia de are patru cești de turnat din el cu totul. au băut un amărât de ceai de fructe în trei. și au mai cerut o porție de pricomigdale, tot pentru aia mică, pe care o strigau să nu mai coboare jos în librărie (ceainăria e sus la etaj), pentru că vin țiganii cu sacul să fure cărți și copii. fata a zis că pricomigdalele sunt prea tari și ea a învățat să nu-și strice dinții cu dulciurile.
au plătit, au plecat. să le dea Dumnezeu sănătate.
”Codruța” o strigau pe fată.