acest oraș purulent pe care încercăm din răsputeri să-l mai putem iubi. ce rost își au efuziunile lirice aici, unde oameni serioși (și puțini, căci asta și e proporția corectă), disecă sine ira et studio probleme aspre de viață?!?
Bucureștiul este un oraș în scaun cu rotile, care scoate de sub haina jerpelită un ciot de braț amputat, să ceară de pomană, scuipă semințele coborând din merțan, își aranjează lanțul gros la gât și ghiulul la mână în timp ce râgâie sau se scarpină în fund. voi credeți că Petre Țuțea făcea pe măscăriciul când spunea că Balcanii sunt curul Europei, cel prin care Europa trage bășini?
toată atmosfera asta grea de București mahalagiu, cu jegvista cancan tronând acum pe primul loc în trafic.ro, cu blogurile în care se revarsă frustrări și râci prost mascate sub potopuri de înjurături grosolane, toată saliva care curge într-o anumită parte a acestui oraș - ne sunt deja demult familiare.
ce facem de-aici încolo, după astfel de descrieri literare mai mult sau mai puțin reușite? facem și noi o mutare? ne revoltăm, sărim în sus, reacționăm? nu? cmon! plecăm în provincie? nu, aici sunt banii. deci scormonim mai departe prin gunoaie. mă tot gândesc să fac ceva și-mi dau seama că m-am obișnuit prost - cu atâta gândit. nici un om de acțiune în rândurile fidelilor cititori?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu