blue jeans bubble gum

asta a fost o stîngăcie tipică marca eu. vorbind la telefon şi făcînd pe Schumacher prin oraş (sper că nu citeşte nimeni de la Circulaţie), am încercat în acelaşi timp să văd dacă mai am vreo gumă de mestecat rămasă prin maşină. well, trebuie să menţionez că am un obicei tare păcătos, neigienic, cîhh... vi s-a întîmplat vreodată să nu aveţi unde arunca guma deja mestecată şi să o îndesaţi într-un sertăraş din ăla mic din pachet, în care stă ea cuminte înainte de a o lua între dinţi? cu toată ruşinea mie da. frecvent.

acuma fizica, metereologia şi chimia şi-au unit forţele împotriva mea. a fost frig în maşină peste noapte şi guguloiul molfăit a îngheţat. cînd am avut nefericirea să verific dacă mai e vreo bucăţică nemestecată în pachetul respectiv, el s-a desprins, pentru că se întărise, şi a alunecat, viclean şi neobservat, pe scaun. s-a furişat cu tenacitate şi perseverenţă sub partea dinapoi a perechii mele de blue jeans (blugi, pe romîneşte) şi acolo s-a lăfăit în voie. la căldură, s-a extins şi s-a contopit cu texturile înconjurătoare. niciodată nu a încercat Linda să mă reţină în braţele ei mai lipicios ca atunci.

prima soluţie a fost s-o sun pe Irina. sunaţi-o pe Irina dacă aveţi nevoie de un sfat pertinent de chimist sau nutriţionist. e simplu, a zis – foloseşti ceva pe bază de oxigen. am întrebat dacă e suficient să las uşa deschisă cîteva ore. nu. se pare că trebuie să fie oxigen activ.

iată deci că unele din frazele pompoase cu care publicitarii anunţă prin spoturi vreo tehnologie revoluţionară pe bază de super-bule au acoperire. oxigen activ? întotdeauna am crezut că asta e o invenţie de marketing...