spui sau scrii cîteodată nişte chestii şi ţi se pare că eşti pe aceeaşi lungime de undă cu toată lumea. nu vezi cum cineva ar putea gîndi altfel. ăsta e un pericol despre care Claude Hopkins avertiza încă în 1927 că îi paşte pe cei care fac publicitate: văd lumea prin ochii lor şi nu ţin cont că oamenii care cumpără văd prin alţi ochi.
asta mi s-a întîmplat şi mie. am scris despre lene din punctul meu de vedere, înţelegînd că e în firea noastră a tuturor să fim comozi, să lenevim. dar se pare că există oameni cărora le vine natural să muncească, oameni perseverenţi, ambiţioşi. tuturor acestora, dacă i-am lezat, scuze!!! :P
de unde pînă unde? păi să revenim la domnul Claude Hopkins. în ciuda observaţiei sale pertinente, sfatul meu este: păzea! nu fac decît să-i dau cuvîntul, selectiv: "singurul merit pe care mi-l adjudec este acela de a fi muncit probabil de două ori mai mult decît oricine altcineva, în acest domeniu... cineva care a avut succes în viaţă vrea să îi vadă şi pe alţii avînd succes. cineva care a muncit vrea să-i vadă şi pe alţii muncind. şi eu sunt la fel. o mulţime de tineri se adună la mine acasă..., dar sunt bineveniţi doar cei care muncesc... tînărul care se distrează pe banii tatălui mi-a displăcut întotdeauna... detest trîntorii. cred că, sub influenţa mea, mulţi bărbaţi şi multe femei au avut parte de fericire în viaţă." (Claude Hopkins, Viaţa mea în publicitate, trad. Ioana Rotaru, ed. Publica 2007).
ok. respect, Mr. Claude!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu