decembrie 07, 2007

funny thing, we want to know



mergînd noaptea pe un drum neluminat, întîlnim o chestie care nu pare să fie vreun obiect familiar pe care să-l ştim din timpul zilei. imediat încercăm să o aşezăm la locul ei, să-i atribuim o formă care să spună ceva despre ea. incertitudinea ne nelinişteşte. ne imaginăm că e un copac, o casă, un cal, o vacă etc. încercăm să o introducem într-o ordine, să-i dăm un loc. chiar lup să fie, e mai bine să ştim decît să aflăm în clipa în care ne-a muşcat de faţă.

ni se întîmplă de multe ori să meargă lucrurile altfel decît ne dorim. asta în sine este destul de neplăcut. este însă mult mai neplăcut cînd nu doar că lucrurile nu merg cum am vrea, dar nu avem nici cea mai mică idee de ce se întîmplă asta – sau numai ipoteze vagi în care intră foarte multe temeri sau complexe. dacă trebuie să mă întîlnesc cu cineva şi persoana respectivă nu vine la întîlnire, am o problemă – un curs de acţiune care nu s-a desfăşurat aşa cum am sperat. dar problema este cu mult mai supărătoare cînd nu ştiu ce s-a întîmplat – a fost reţinută, s-a supărat şi n-a mai vrut să vină, a uitat etc. dacă îmi dă un telefon să-mi spună că nu mai vine şi de ce, sunt mai liniştit.

Niciun comentariu: