TAXI driver

cursa no 1. un tip pînă-n 30 de ani, cu şapcă, cu gîndurile lui sub ea. ne duce pe traseul scurt, nu-şi face un scop din a prinde toate semafoarele pe roşu. cînd mă hotărăsc să mă şi întorc cu el de unde plecasem, mă informează că unui taximetrist i-ar plăcea să ştie detaliile astea de la bun început. nu mi-o spune pe ton de reproş, doar aşa, ca să ştiu. dacă anunţi o destinaţie, te poate refuza dacă o prelungeşti ulterior. dacă prinde o cursă mai lungă de unde l-a dus prima ta comandă. ok, am băgat la cap. ne întoarcem pe acelaşi traseu. devine mai comunicativ. aflu că de revelion lucrează numai pînă la 12. pe urmă se duce la o petrecere, unde îi va găsi pe prietenii lui gata matrafoxaţi. are o fetiţă de 2 ani. nu ia niciodată clienţi care sunt matrafoxaţi pentru că i se face instantaneu rău dacă vede pe cineva fie doar prefăcîndu-se că are senzaţii de vomă. nu suportă nici măcar cînd propria fetiţă are de protestat împotriva regimului alimentar impus. taximetria e profitabilă, dacă ai noroc. e de 2 ani în branşă. maşina lui consumă cam 7 în oraş, e diesel. cursa face aproape 20 de lei. îi dau 25 pentru traseele onorabile şi pentru conversaţie.

cursa no 2. unul ursuz pe care îl întrebăm dacă ne ia pînă la mall. pe giurgiului? nu, în vitan. începe cursa de ocolire a tuturor scurtăturilor. nu protestăm, dar suntem dezamăgiţi. ne chinuim să vedem din spate aparatul lui de marcat. nu se distinge mare lucru. în sfîrşit, pe la unirii nu mai rezistăm, pomenim de o plimbare prin bucureşti şi de ocolit. acuma tipul dă o replică genială: nu contează că vă ocolesc, tot atîta face... cît? 15 lei. nu că ne-am fi înţeles de la început să trecem peste capul organelor fiscale... eu mormăi ceva despre bon. vrei bon? mă-ntreabă ridicînd o sprînceană, pregătindu-se parcă să scoată cuţitul de sub scaun. nu mai vreau, m-am răzgîndit. dăm 15 lei şi, răzbunător, nu închid uşa ca lumea cînd cobor. şi era aia din spate. na! te-ai întins bine s-o deschizi dinăuntru şi s-o închizi la loc? aşa-ţi trebuie, fraiere!